9 septembrie 2016

Participarea ministrului Energiei, Victor Grigorescu, la reuniunea regională privind conectarea rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC)

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a participat vineri, 9 septembrie, la Budapesta, la reuniunea Grupului pentru conectarea rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC). Evenimentul, coordonat de Comisia Europeană, și-a propus continuarea dialogului regional vizând integrarea piețelor și consolidarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale.
Cu acest prilej, ministrul Victor Grigorescu a participat la semnarea de către operatorul român de transport al gazelor naturale SNTGN Transgaz SA a acordului privind accesarea grantului în valoare de 179 de milioane de euro, parte a Mecanismului Conectarea Europei. Acest grant va fi destinat lucrărilor de pe teritoriul României la gazoductul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA).
Proiectul BRUA presupune construirea unui nou coridor de transport gazifer care va tranzita teritoriul României și va atrage pe piața românească și europeană noi resurse de gaze.  Accesarea fondurilor europene pentru acest proiect confirmă importanța europeană a proiectului BRUA și consolidează profilul energetic al României. De asemenea, realizarea acestui proiect pe teritoriul României va dinamiza sectorul construcției de infrastructuri energetice, va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de execuție și pentru exploatare. În perspectivă, noua infrastructură va fi conectată la posibilele noi surse de gaze din Marea Neagră.
În cadrul evenimentului, au fost analizate progresele realizate în implementarea și altor proiecte europene prioritare și s-au stabilit pașii de urmat pentru atingerea obiectivelor regionale ale Uniunii Energetice.
Ministrul român al Energiei a reconfirmat alături de omologii din Grecia, Bulgaria și Ungaria susținerea pentru constituirea Coridorului Vertical de gaze naturale, o inițiativă ce vizează conectarea proiectelor din regiune în vederea creării unui coridor integrat de transport gaze naturale pe direcția Nord-Sud.
În cadrul reuniunii, ministrul Victor Grigorescu a subliniat importanța consolidării cooperării din cadrul CESEC cu statele din Comunitatea Energiei, în mod special pentru dezvoltarea proiectelor energetice de interconectare cu Republica Moldova. O altă temă propusă de ministrul român pe agenda CESEC este extinderea acestei cooperări regionale pentru proiectele de interconectare a rețelelor electrice, precum și pentru identificarea unor noi instrumente, cu sprijinul Comisiei Europene, de sprijinire a consumatorilor vulnerabili de energie și de prevenire a fenomenului sărăcirii energetice.
Cu același prilej, SNTGN Transgaz SA a agreat cu operatorii de transport din Ucraina, Bulgaria și Grecia aprofundarea cooperării pentru asigurarea unui flux bidirecțional și neîntrerupt de gaze naturale prin conducta Trans-Balcanică și a semnat împreună cu operatorii din Grecia, Bulgaria și Ungaria o declarație privind dezvoltarea viitoare a Coridorului Vertical.