Comitetul de Coordonare pentru Activitatea Minieră s-a reunit joi, 16 iunie, la sediul Ministerului Energiei, sub coordonarea doamnei Secretar de Stat Corina Popescu. Prima parte a ședinței, la care a participat și ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, s-a referit la o mai bună comunicare și informare de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) în relație cu locuitorii comunei Runcurel, județul Gorj, comună aflată în zona de exploatare minieră a CEO și care urmează să fie strămutată.
Reprezentanții CEO au prezentat un raport privind desfășurarea acestui proces început încă din anul 2012, explicând cum s-au derulat până în prezent acțiunile de comunicare cu localnicii pe tema exproprierilor (terenuri, locuințe), dar și demersurile juridice întreprinse.
„Sunt aici pentru a sprijini, dacă este necesar, într-un proces de comunicare cât mai clară condițiilor de expropriere care îi vizează pe locuitorii de la Runcurel sesizând, la semnalele societății civile, o nevoie de a comunica cât mai explicit toate condițiile și etapele în care acest proces se va desfășura. Funcție de deciziile pe care le veți lua, aveți în vedere că nu numai obiectivele de investiții, ci și comunicarea condițiilor, mai ales când este vorba despre o comunitate, de viața unor oameni, este foarte importantă și MCPDC are toată disponibilitatea să contribuie la diseminarea tuturor informațiilor necesare”, le-a comunicat Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic reprezentanților CEO și celor ai Ministerului Energiei, prezenți la discuții.
La rândul său, Secretarul de Stat în Ministerul Energiei Corina Popescu și-a exprimat deschiderea către dialog și a subliniat necesitatea ca oamenii să fie informați corect și complet, iar întregul proces să se desfășoare în condițiile cadrului legal în vigoare. „Înțelegem că sunt probleme de comunicare, de aceea este necesar ca CEO să aibă un plan de măsuri pentru îmbunătățirea modului în care se ține legătura cu oamenii. Pe de altă parte, situația trebuie analizată corect, fără să țină cont de interese personale, ci doar de aplicarea legii și de asigurarea condițiilor pentru oamenii expropriați. Eu consider că modul de expropriere stabilit prin HG 960/2015 nu lasă loc pentru abuzuri. Noi vom face toate eforturile care ne stau în putere ca să asigurăm grija față de localnicii expropriați”, a declarat Secretarul de Stat în Ministerul Energiei, Corina Popescu.
Reprezentanții CEO în Comitetul de Coordonare a Activității Miniere au precizat că exproprierile vor respecta cu strictețe cadrul legal. Astfel, pentru terenuri se va aplica Hotărârea de Guvern nr. 960/2015 (prin care extinderea carierei Jilț Nord este declarată lucrare de utilitate publică), iar pentru locuințe – Regulamentul privind întocmirea programului şi desfăşurarea negocierilor pentru dobândirea folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează activități miniere, aplicat de CEO.
„Avem deja gospodării în curs de strămutare în vatra de sat de la Telești și pregătim strămutarea bisericii din Runcurel și a cimitirului. Oamenii au documentele depuse, evaluarea este făcută urmează procedurile specifice privind transferul de proprietate. Sunt oameni care doresc strămutarea, iar alții care doresc relocarea, am investit un timp important în acești ani comunicând cu fiecare gospodărie, avem un centralizator cu fiecare opțiune pentru că ne-am deplasat din poartă în poartă. Avem 12 oameni mereu pe teren. Șase de la Jilț-Nord, șase de la Jilț-Sud, care lucrează pe sectorul de achiziții terenuri în sectorul care ne aparține nouă”, a explicat Adrian Petrescu, Directorul Direcției de Investiții din cadrul Diviziei Miniere CEO la această primă întâlnire cu reprezentanții ministerelor.
La ședința Comitetului de Coordonare pentru Activitatea Minieră au participat: Daniel Antonie (director Divizia Minieră CEO), Adrian Petrescu (directorul Direcției de Investiții din cadrul Diviziei Miniere CEO), Diana Moldovan (director de cabinet Secretar de Stat), Dan Ionescu (consilier personal al ministrului Energiei), Maria Smarandache (consilier de presă al ministrului pentru Consultare Publică și Dialog Civic), Cristina Chiriac (consilier juridic Ministerul Energiei), Elena Haca (expert Direcția Generală de Politici Energetice din Ministerul Energiei) și Daniela Gălățeanu (expert Direcția Generală de Politici Energetice din Ministerul Energiei).
Față de toate elementele prezentate, reprezentanții celor două Ministere au agreat cu cei ai CEO asupra importanței actualizării planului de comunicare cu sătenii, direct dar și prin alte structuri ale societății civile cu care Complexul are toată deschiderea spre colaborare urmând ca această actualizare să se facă în următoarele zile pentru acțiunile ce vor urma în plan local.