5 mai 2016

Unitatea 1 a CNE Cernavodă intră în programul de oprire planificată

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 6 mai 2016.  SN Nuclearelectrica SA anunță că oprirea planificată a Unitatii 1 a CNE Cernavodă va dura 50 de zile, cu 20 de zile mai mult față de durata obișnuită.
Această prelungire se datorează unor lucrări suplimentare de întreținere a generatorului de aburi. Este vorba despre un demers standard care se aplică o singură dată pe toată durata inițială de viață de 30 de ani a unei unități nucleare, în funcție de analiza datelor tehnice.
Analizele specifice opririi planificate au evidențiat o serie de avantaje de ordin economic și tehnic materializate prin îmbunătățirea eficienței ciclului termic. Rezultatul așteptat este creșterea producției cu circa 1.5-2% față de nivelul prognozat în lipsa efectuării acestei lucrări.
Opririle planificate sunt proiecte ale companiei care trebuie inițiate cu minimum 24 de luni înaintea datei de începere, care au o echipă de management, un grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.
Reactoarele CNE Cernavodă sunt oprite alternativ, fiecare la doi ani, pentru realizarea programelor de mentenanță corectivă și preventivă, a inspecțiilor obligatorii și testărilor conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se pot efectua numai cu centrala oprită. Tot acum sunt implementate modificări de proiect la nivel de sisteme, echipamente sau componente.
Sursa: Nuclearelectrica