10 iunie 2016

Secretarul de Stat Corina Popescu a participat la Cea de-a doua Reuniune ministerială pentru promovarea economică și comercială între China și țările din Europa Centrală și de Est

Secretarul de Stat din Ministerului Energiei, doamna Corina Popescu, a participat în perioada 7 -9 iunie, la cea de-a doua ediție a Reuniunii ministeriale pentru promovare economică și comercială dintre China și Țările Europei Centrale și de Est, organizată la Ningbo, în China. Secretarul de Stat a făcut parte din delegația oficială a României, condusă de vicepremierul, ministrul Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, domnul Costin Borc.
În cadrul Reuniunii, șeful delegației române, vicepremierul Costin Borc, a vorbit despre importanța relațiilor comerciale dintre România și China, dar și despre proiectele comune de investiții în țara noastră. Vicepremierul Costin Borc, a declarat, în intervenția sa că România oferă multe oportunități de investiții, iar companiile din China sunt binevenite pentru a dezvolta proiecte, respectând cadrul legal aplicat Uniunii Europene.Astăzi, România are o nouă lege privind achizițiile publice, lege care clarifică și simplifică anumite aspecte. Sperăm ca aceste îmbunătățiri legislative să facă mai predictibil sectorul investițional din România”, a declarat vicepremierul Costin Borc.
Demnitarul român a evocat participarea de anul trecut la cea de-a patra ediţie a Summitului China – Europa Centrală și de Est desfășurat în localitatea chineză Suzhou: ”La sfarșitul anului trecut am avut privilegiul de a conduce delegația României la al patrulea summit de cooperare al 16+1 din Suzhou și apreciez că acum, aproape 8 luni mai tarziu, ne întâlnim în Ningbo pentru a duce colaborarea de până acum la un nou nivel concret și la acțiuni implementabile, care ne fac eforturile mai substanțiale și profitabile pentru toți. Comerțul dintre România și China a ajuns, anul trecut, la 3,8 miliarde de dolari, iar în primul trimestru al acestui an am văzut deja o ușoară creștere de 1,4% a exporturilor produselor românești pe piața din China și facem toate eforturile ca acest procent să crească de la an la an.”
În context, vicepremierul a vorbit și despre revigorarea Zonei Economice a Drumului Mătăsii: ”România este deschisă și dornică să coopereze pe acest proiect, fiind printre primele țări care a semnat un document pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în zona economică a Drumului Mătăsii. Vrem să concretizăm proiecte de cooperare și investiții în acest format. Este de interes conectarea inițiativei “One Belt, One Road“, prin Marea Neagră, cu Strategia Europeană pentru regiunea Dunării”.
La finalul conferinței, delegațiile celor 16 state din Europa Centrală și de Est, împreună cu reprezentanții chinezi au semnat o declarație privind cooperarea în sistemul 16 +1 pe relațiile comerciale și economice, promovarea produselor specifice, dezvoltarea de noi zone de comerț bilateral și extinderea sectoarelor de cooperare. De asemenea, Declarația prevede și continuarea proiectelor de investiții în infrastructura rutieră, feroviară și maritimă, infrastructura aeriană, dar și infrastructura energetică.
În cadrul summitului, delegația română a avut o serie de întrevederi cu oficialități guvernamentale, dar și locale din provincia Zhejiang.
Astfel, delegația română s-a întâlnit cu ministrul chinez al Comerțului, domnul Gao Hucheng. Discuțiile s-au axat pe importanța investițiilor chineze în țara noastră.
Guvernul susține toate companiile chineze care doresc să dezvolte proiecte de infrastructură feroviară, proiecte energetice sau de turism în România. Ce ne dorim de la statul român este o mai bună coordonare pe aceste proiecte, ținând cont că anumite companii au semnat deja acorduri de investiții”, a declarat Gao Hucheng, ministrul Comerțului din China.

Au fost reamintite proiectele energetice, prin care două companii din China doresc să investească – Centrala de la Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, și proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

În cadrul acestui format 16 +1, țările participante inființează centre de dialog și cooperare pe diverse domenii, considerare cheie, pentru fiecare stat în parte, România a decis să înființeze Centrul de dialog și cooperare în domeniul Energiei, cu o primă reuniune în luna septembrie”, a declarant Corina Popescu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei.
Delegația română s-a întâlnit și cu domnul Xia Baolong, secretar general al PCC din provincial Zhejiang din China. Oficialul chinez a făcut o prezentare a economiei locale și a arătat oportunitățile de cooperare în domeniului comerțului și turismului între România și provincia Zhejiang.
În cadrul Forumului de cooperare pentru dezvoltare China – ECE a fost organizată și cea de-a doua ediție a Expoziţiei de Investiţii şi Comerţ, la care participă aproximativ 200 de companii din cele 16 ţări ECE şi aproape 300 de companii chineze. România este reprezentată de 12 firme cu produse tradiționale românești.

„Organizarea unor astfel de evenimente, într-un format lărgit, sunt benefice pentru dezvoltarea relațiilor comerciale, obținându-se astfel sinergii între toate țările membre”, a conchis Secretarul de stat Corina Popescu.
Biroul de Comunicare Publică și Relații Publice