Guvernul a adoptat astăzi, 15 februarie, la propunerea ministerului Energiei, Hotărârea privind declararea proiectului de investiții “Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
Totodată, ministerul Energiei a fost desemnat ca autoritate competentă responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru acest proiect important de investiții.
Pentru alimentarea cu gaze naturala a Termocentralei de la Mintia este necesară extinderea Sistemului Național de Transport gaze naturale prin realizarea conductei de transport gaze naturale pentru alimentare CET Mintia, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică.
Conducta propusă urmează traseul Hațeg – Băcia – Mintia, iar amplasamentul conductei de transport gaze naturale propuse se află pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara pe raza următoarelor unități administrativ teritoriale:
- Orașul Deva,
- Orașul Călan,
- Orașul Hunedoara,
- Comuna Sântămărie-Orlea
- Comuna Bretea Română,
- Comuna Băcia,
- Comuna Cârjiți
- Comuna Vețel
Prin realizarea acestei conducte se va asigura alimentarea cu gaze naturale a viitoarei Termocentrale de la Mintia.
Realizarea proiectului aduce următoarele beneficii:
- facilitează alimentarea cu gaze naturale a noii capacități de producere energie electrică la capacitatea de 1700 MWh;
- creează condițiile pentru realizarea proiectului de modernizare a centralei de la Mintia astfel încât aceasta să asigure beneficiile substanțiale pentru sistemul energetic național;
- contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- creșterea investițiilor în industrie.