Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat luni semnarea a încă 9 contracte de finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, cu o valoare totală a proiectelor de 686.103.012,24 lei, echivalentul a 137.220.602,45 euro și o valoare totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare de 439.380.223,09 lei, echivalentul a 87.876.044,6 euro.
Dezvoltarea rețelei de distribuție a energie electrice garantează securitatea și calitatea serviciilor, susține ministrul Burduja:
„Dacă vrem să avem prețuri mici la electricitate, să reducem pierderile în rețea și să acomodăm un număr tot mai mare de prosumatori, atunci trebuie să dezvoltăm și rețelele de distribuție a energiei. Pentru români, aceste proiecte vor însemna un preț corect la factură și servicii sigure și de calitate. Astăzi am semnat încă 9 contracte în acest sens cu cinci distribuitori importanți de energie electrică. Până la acest moment Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanțarea a 17 proiecte care contribuie substanțial la extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la 870.214.677,1 lei, echivalentul a 174.042.935,42 euro. Am solicitat operatorilor de distribuție să accelereze toate investițiile, pentru a putea vedea rezultatele în cel mai scurt timp.”
Cele 9 contracte au ca scop finanțarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat de către 5 operatori de distribuție a energiei electrice, după cum urmează:
- Rețele Electrice Banat – Proiect „Creșterea siguranței în alimentare a consumatorilor din zona de agrement Trei Ape prin buclare LEA 20 kV Văliug, din stația Mociur, cu LEA 20 kV Slatina Timiș, din stația Balta Sărată” – valoare totală a proiectului 57.666.028,14 lei și valoarea ajutorului de stat 37.805.230,21 lei
- Rețele Electrice Banat – Proiect „Modernizare reţea de distribuţie MT și JT, în localitatea CENAD – jud. Timiș” – valoare totală a proiectului 58.033.824,26 lei și valoarea ajutorului de stat 34.451.068,65 lei
- Distribuție Energie Oltenia S.A. – Proiect „Creșterea eficienței energetice și a calității energiei furnizate clienților prin modernizare posturi de transformare, rețea jt și branșamente aferente PT din Comuna Butoiești: PTA Arginești 1 și 2, PTA Buicești 1 și 2, PTA Butoiești (7 buc), PTA Gura Motrului, PTA Pluta 1 și 2, PTA Tânțaru 1 și 2, PTA Răduțești, PTA Jugastru” – valoare totală a proiectului 56.592.075,43 lei și valoarea ajutorului de stat 36.495.385,84 lei
- Distribuție Energie Oltenia S.A. – Proiect „Extindere retea electrica de distributie in orasul Horezu, zona Varful lui Roman – Izvoarele Plesei judetul Valcea” – valoare totală a proiectului 57.825.858,16 lei și valoarea ajutorului de stat 37.471.987,38 lei
- Distribuție Energie Electrică România S.A. – Proiect „Realizare stație de transformare 110/20/10 kV în zona cartierului Someșeni, mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj” – valoare totală a proiectului 138.229.633,26 lei și valoarea ajutorului de stat 86.805.080,57 lei
- Distribuție Energie Oltenia S.A. – Proiect „Creșterea eficienței energetice și a gradului de siguranță în exploatare a rețelei de distribuție din municipiul Târgu Jiu prin modernizarea, trecerea instalațiilor și echipamentelor ce funcționează la tensiunea de 6kV la o tensiune superioară de 20kV și integrarea acestor echipamente în sistemul SCADA” – valoare totală a proiectului 128.415.500,74 lei și valoarea ajutorului de stat 81.515.802,74 lei
- Rețele Electrice Dobrogea – Proiect „Modernizare L4205 și îmbunătățirea calității serviciului de distribuție în zona Valu lui Traian și Murfatlar, Jud.CONSTANŢA” – valoare totală a proiectului 52.320.289,59 lei și valoarea ajutorului de stat 34.667.270,80 lei
- Delgaz Grid S.A. – Proiect „Modernizare a rețelei de energie electrică – CARMEN (Carpathian Modernization of Energy Network) Volum 3.1.1 – stația de transformare 110/20/0.4 kV- IAȘI SUD” – valoare totală a proiectului 86.007.661,28 lei și valoarea ajutorului de stat 56.752.788,11 lei
- Delgaz Grid S.A. – Proiect „Modernizare completă și integrare în SCADA stația de transformare Roman Laminor, Jud. Neamț” – valoare totală a proiectului 51.012.191,38 lei și valoarea ajutorului de stat 33.415.608,79 lei