Ministrul Energiei, Anton Anton, a deschis astăzi, 5 martie 2019, a cincea ediție a EU Energy Summit, eveniment desfășurat la Bruxelles și organizat de Business Bridge Europe și de European Business Summit.
”Piețele internaționale de energie trec printr-un amplu proces de tranziție, proces care are loc la nivel tehnologic, geopolitic, economic și la nivelul schimbărilor climatice. La nivel european, ne aflăm în pragul unei transformări profunde atât a felului în care vom produce și vom consuma energie, dar și a modului în care societatea în care trăim va face față acestor provocări. Este o realitate la care va trebui să ne adaptăm pentru a ne putea păstra competitivitate și securitatea energetică. Toate aceste schimbări, al căror scop este o energie cât mai puțin poluantă, vor trebui să se manifeste în beneficii pentru cetățenii Uniunii Europene și în prețuri accesibile”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.