Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut, astăzi, o întâlnire cu Ambasadorul Regatului Danemarei în România, Excelența Sa, domnul Søren Jensen.
În contextul bunelor relații bilaterale dintre cele două state, au discutat modul în care România poate să beneficieze despre lecțiile învățate deja de către Danemarca în ceea ce privește eficiența energetică, tranziția energetică, adaptarea mixului energetic și a modului în care putem să preluăm experiența daneză pentru a scurta perioada de adaptare a țării noastre la noile cerințe energetice ale secoului XXI.
Discuția a avut două puncte principale: Încălzirea pe districte pentru municipalități și aglomerări urbane, un subiect deosebit de important atât pentru București – unde Ministrul Energiei și-a arătat deja dezamăgirea față de lipsa de acțiune a Termoenergetica în ceea ce privește soluțiile de termoficare, și eficiența energetică a clădirilor, acolo unde Danemarca se bucură de o experiență vastă, demarând inclusiv proiecte internaționale de modernizare pentru spitale din Europa Centrală și de Sud-Est.
Ambasadorul Regatului Danemarei în România a arătat că toate costurile de modernizare și de creștere a nivelul eficienței energetice a clădirilor pot fi recuperate din economiile făcute în ceea ce privește costurile cu apa, energia electrică sau cea termică, reprezentând nu doar o o investiție sustenabilă, ci și o investiție bună. Totodată, Excelența Sa, domnul Søren Jensen a prezentat și modelul danez de a construi insule energetice în Marea Baltică, în contextul în care această soluție poate fi fezabilă și pentru România în Marea Neagră.
La rândul său, Ministrul Energiei Virgil a prezentat oportunitățile de investiții pe care le oferă România, în special în ceea ce privește producția de mori de vânt, în condițiile în care piața de energie regenerabilă este în creștere, deci și cererea pentru aceste agregate este în creștere.