26 iulie 2023

De la învestirea ca Ministru al Energiei, din data de 16 iunie, E.S. Dl. Sebastian-Ioan BURDUJA a avut onoarea de a primi la sediul ministerului Energiei o serie de ambasadori străini acreditați în România.




Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la București, E.S. domnul Andrew James NOBLE

În data de 7 iulie, domnul ministru Sebastian Burduja a avut o întâlnire cu E.S. domnul Andrew James NOBLE, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România. Întâlnirea a reprezentat oportunitatea prezentării unui bilanț privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei, în scopul creșterii rezilienței sistemelor energetice ale celor două țări.

Agenda discuțiilor a reliefat necesitatea unei cooperări continue, partea română exprimându-și încrederea că investitori din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor participa la proiecte de investiții în infrastructura energetică.

Delegația britanică s-a arătat interesată de creșterea nivelului de investiții, în special în domeniul nuclear și al energiei regenerabile, reiterând existența oportunităților din sectorul energetic românesc, fapt pentru care a fost transmisă disponibilitatea pentru realizarea unor proiecte de investiții în țara noastră.

În final, cele două părți și-au exprimat interesul pentru întărirea coordonării și continuarea dialogului pe teme de interes comun în domeniul energetic.

 

Ambasadorul Japoniei, E.S. domnul Hiroshi UEDA

Domnul ministru, Sebastian-Ioan Burduja, a avut tot în data de 7 iulie, o întâlnire și cu ambasadorul Japoniei în România,  E.S. domnul Hiroshi UEDA, la sediul Ministerului Energiei. Discuțiile s-au axat pe rolul celor două țări în arhitectura energetică, interesul reciproc pentru creșterea securității energetice și identificarea unor soluții viabile de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie.

Printre subiectele abordate s-au regăsit importanța considerabilă a dialogului și a colaborării cu dintre cele două state și a părților interesate privind tranziția către energia verde, tehnologia SMR, capacitatea centralelor electrice și interesul României cu privire la centralele hidroelectrice. Discuțiile au vizat și producția de energie eoliană offshore, domnul ministru Burduja subliniind faptul că la nivelul ministerului se elaborează un proiect de lege care va reglementa acest aspect.

 

Ambasadorul Republicii Turcia, E.S. Dl. Özgür Kıvanç Altan

În data de 14 iulie, domnul ministru Burduja avut o întrevedere cu E.S. Dl. Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia în România, în care au fost abordate subiecte de interes comun pentru cele două state în domeniul energiei, precum exploatarea resurselor de gaze naturale din zona Mării Negre, posibilitatea de a utiliza terminalele LNG de pe teritoriul Republicii Turcia, dar și oportunitățile de investiții în surse regenerabile de energie. Totodată, a fost abordat subiectul capacității nucleare în Republica Turcia, care intenționează să dezvolte un program SMR, similar cu cel planificat în România.

Totodată, E.S. Dl. Özgür Kıvanç Altan a exprimat interesul Republicii Turcia pentru reluarea activității grupului de lucru în domeniul energiei, implicarea în proiecte internaționale derulate de România și deschiderea către o colaborare regională la Marea Neagră.

 

Ambasadorul Republicii Italia, E.S. Dl. Alfredo Maria DURANTE MANGONI

La data de 14 iulie, domnul ministru Burduja a avut o întrevedere cu E.S. Dl. Alfredo Maria DURANTE MANGONI, Ambasadorul Republicii Italiene în România.

În cadrul întâlnirii Ambasadorul s-a arătat interesat față de dezvoltarea proiectelor privind energia nucleară din România, întrucât companii italiene de renume în domeniu contribuie semnificativ la retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. Deasemenea există interes din partea acestor companii de a continua colaborarea cu statul român și în ce privește viitoarele Unități 3 și 4 de la Cernavodă.

Alte subiecte abordate au vizat vânzarea recent finalizată a prezenței Enel pe piața românească, perspectivele modernizării rețelei naționale de transport de electricitate (integrarea expertizei Terna S.p.A., operatorul italian de sistem de transport), listarea cu success a Hidroelectricii la bursă și candidatura Romei pentru EXPO 2030, asigurând de promovarea valorilor euro-atlantice.