Ministrul Energiei Virgil Popescu și Bjørn H. Knappskog, CEO al companiei Arbaflame, au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru a tranforma activitatea CET-ului de la Paroșeni în una sustenabilă din punct de vedere al emisiilor de CO2, în concordanță cu obiectivele asumate de Guvernul României pentru atingerea țintelor tranziției energetice.
Astfel, colaborarea cu Arbaflame, companie norvegiană, va presupune înlocuirea cărbunelui care stă la baza funcționării Centralei de la Paroșeni cu peleții produși de Arbaflame, iar, pe termen lung, include și construirea unei fabrici de producție a acestor peleți în România. Aceste fabrici vor utiliza resurse de biomasă sustenabilă, care vor contribui cu reducerea cu mai mult de 90% a emisiilor de CO2.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat importanța acestui acord, care reprezintă, practic, începutul decarbonificării Văii Jiului.
“Am promis, am făcut! Astăzi am semnat un acord istoric pentru Sistemul Energetic românesc și pentru Valea Jiului. Acest parteneriat presupune o decarbonificare masivă, pentru că vom înlocui huila arsă în CET Paroșeni cu peleți produși în mod sustenabil, cu o rată scăzută de emisii de CO2. Este un prim pas pe care îl facem pentru Valea Jiului și mai avem încă multe de făcut. Am susținut că România trebuie să atingă niște ținte ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și le vom atinge. În plus, nu doar că asigurăm căldură și energie electrică în mod sustenabil, dar aducem și o gură de oxigen economic în Valea Jiului, pentru că la Paroșeni se va construi și fabrica în care vor fi produși aceși peleți. Surplusul va fi exportat, astfel că România va avea un beneficiu dublu. Știu că locuitorii din Valea Jiului au avut mult de suferit, știu că tranziția energetică poate îi sperie pe mulți dintre ei, dar vreau să-i asigur că nu-i vom abandona, că vom găsi cele mai bune soluții pentru economia locală, pentru ecosistemul românesc și pentru Sistemul Energetic Național. Testele vor începe în prima parte a anului 2022, ceea ce ne face să fim foarte aproape de momentul în care va începe decarbonificarea Văii Jiului”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Energiei.
La rândul său, Bjørn H. Knappskog, CEO al Arbaflame, a declarat: „Suntem foarte entuziasmați să confirmăm, alături de ministrul Energiei Virgil Popescu, intenția noastră comună de a transforma CET-urile din România, să folosească energie curată.”
La întâlnire au mai fost prezenți și Mihai Dogariu, country manager Arbaflame și senatorul PNL Eugen Țapu Nazare.
Arbaflame este o companie norvegiană care a dezvoltat o tehnologie patentată pentru peleți care împărtășesc proprietățile cărbunelui, care însă ard cu o cantitate semnificativ redusă de emisii de gaze cu efect de seră. Practic, Arbacore, denumirea sub care sunt cunoscuți peleții, poate fi transportat, depozitat și manipulat în același mod ca și cărbunele. Mai mult, același echipament, inclusiv cel pentru pulverizarea și arderea combustibilului poate fi folosit în continuare. Densitatea energetică a peleților Arbacore corespunde cu 76% din valoarea energetică a cărbunelui, în timp ce peleții albi au aproape jumătate din valoarea energetică a cărbunelui. Proiectul ARBAHEAT își propune să dezvolte și să demonstreze un nou concept pentru modernizarea eficientă din punct de vedere al costurilor a centralelor care funcționează în prezent pe bază de combustibili fosili, prin integrarea inedită a unei tehnologii de tratare termică a biomasei.
În 2015, Arbaflame a transformat stația de generare Thunder Bay din Ontario, Canada, care asigură aproape jumătate din necesarul de energie al Ontario, având o capacitate de generare de peste 16 GW. În câteva luni, centrala a trecut de la baza exclusiv pe cărbune la o soluție 100% regenerabilă, trimițând un mesaj semnificativ companiilor de producție de energie din întreaga lume.