6 mai 2025

Secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu a reprezentat Ministerul Energiei la lucrările Grupului de lucru Kazahstan-România în domeniul energiei

În perioada 28-29 aprilie 2025, o delegație a Ministerului Energiei, condusă de secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu, a participat la lucrările Grupului de lucru Kazahstan-România în domeniul energiei, care s-a desfășurat la Astana, în Kazahstan. Din delegația română a făcut parte și Gelu Mărăcineanu, director general al Fabricii de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu Feldioara – Nuclearelectrica. Delegația română a fost însoțită la reuniunile bilaterale de Excelența Sa, doamna Mădălina Lupu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Kazahstan.

Principalele teme politice ale negocierilor au vizat elemente privind continuitatea și consolidarea cadrului comun de cooperare în domeniul energiei între cele două țări. Partea română a subliniat, printre altele, importanța cooperării cu Republica Kazahstan și cu compania KMG International pentru securitatea aprovizionării cu țiței și produse petroliere pe piața din România.

Totodată, au fost menționate aspecte ale politicilor de fiscalitate cu impact asupra businessului cu capital kazah din România, precum și perspective ale dezvoltării unor noi proiecte de colaborare comercială între companiile românești și kazahe.

Programul delegației române a cuprins și întâlniri cu conducerea Agenției pentru Dezvoltare Nucleară și a companiei KazAtomProm, precum și cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, ocazie cu care au fost evidențiate ariile comune de cooperare.

Într-o atmosferă prolifică, ambele părți au convenit asupra intensificării cooperării de o manieră concretă, reuniunile bilaterale fiind un bun prilej pentru a asigura continuitatea cadrului de cooperare, dar și de a deschide oportunitatea perfectării unui contract pe termen de zece ani pentru furnizarea de uraniu între companiile KazAtomProm și Nuclearelectrica. De asemenea, partea română a purtat discuții în vederea cooperării tehnologice cu Kazahstanul pentru producerea de concentrat de beriliu, util în aplicațiile nucleare și în compoziția unor aliaje esențiale.