Conducerile ministerelor Energiei din România și Republica Moldova, ai operatorilor de distribuție și transport din cele două țări, reprezentanți ai instituțiilor de reglementare, s-au reunit la Chișinău în perioada 26 – 27 iunie, la întâlnirile Grupului comun de lucru în domeniul Energiei.
Discuțiile au vizat colaborarea dintre cele două state privind dezvoltarea capacității de interconectare de gaze naturale și energie electrică, în cazul achizițiilor și stocării de gaze și cooperarea privind aspecte de eficiență energetică. Necesitatea diversificării surselor de energie în vederea creșterii securității energetice, precum și potențialul energetic offshore din Marea Neagră care urmează a fi valorificate au fost de asemenea preocupări abordate în cadrul Grupului.
Întâlnirile au fost prezidate de Pavel-Casian Nițulescu, Secretar de Stat în ministerul Energiei alături de ministrul Energiei, Victor Parlicov și de alți omologi ai săi din Republica Moldova: Cristina Pereteatcu, Constantin Borosan și Carolina Novac.
La reuniune au mai participat delegația României la Chișinău, formată din reprezentanți ai Ambasadei României.