6 iunie 2025

Record de investiții în producția de energie din surse regenerabile:  peste 1000 de contracte de finanțare semnate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru construcția de parcuri fotovoltaice, ce vor produce energie curată pentru autoconsumul instituțiilor publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, astăzi, noi contracte de finanțare cu alte 47 entități publice pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare. Valoarea totală a investițiior se ridică la 325 milioane de lei.

Contractele semnate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu mai multe instituții publice de nivel local, în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, parte a Fondului pentru Modernizare, vizează proiecte de construcție de parcuri fotovoltaice, care vor produce energie curată pentru autoconsumul instituțiilor publice.

România progresează în tranziția sa energetică prin extinderea investițiilor în surse regenerabile de energie, cu accent pe autoconsumul în sectorul public.

Valoarea totală a celor 47 de proiecte finanțate este de 324.725.211,86 lei 65.266.151,83 euro), valoarea totală a finanțării din Fondul pentru Modernizare este de 296.287.470,43 lei (59.550.482,46 euro). Prin aceste proiecte, se va instala o capacitate totală de 47,43 MW, destinată exclusiv autoconsumului în școli, spitale, primării și alte instituții publice.

„Fiecare proiect pe care îl semnăm prin Fondul pentru Modernizare reprezintă o investiție directă în viitorul comunităților noastre. România își asumă, cu responsabilitate și hotărâre, drumul către independență energetică, un drum care depășește simplele cifre și instalații. Vorbim despre efecte concrete în viața oamenilor: instituții publice mai eficiente, costuri operaționale reduse, un mediu mai curat și o stabilitate sporită pentru serviciile publice esențiale.  Cu peste 1000 de contracte semnate, Fondul pentru Modernizare devine cel mai puternic instrument de investiție în viitorul comunităților noastre. Fiecare contract înseamnă mai mult decât o semnătură – înseamnă un angajament pentru o Românie independentă energetic, curată și modernă. Vorbim despre școli care devin mai sustenabile, spitale care reduc costurile cu energia, primării care devin modele de eficiență și servicii publice care funcționează mai bine pentru fiecare român. Cu determinare, responsabilitate și viziune, am transformat autoritățile locale în producători de energie curată pentru autoconsum. Am pus bazele unei economii descentralizate și inteligente, în care resursele sunt valorificate acolo unde contează cel mai mult – în folosul cetățenilor. Este începutul unei noi paradigme: energia viitorului se produce local, sigur și curat, iar România este în avangardă. Vom continua, alături de autoritățile locale, să construim rețele de autonomie energetică, să digitalizăm sistemele și să susținem proiecte care aduc valoare reală în fiecare comunitate. 1010 de contracte semnate. 1010 de pași spre o Românie care se alimentează cu propria sa energie. Ne dorim ca energia României să fie produsă acasă – sigur, ieftin și verde, în această ordine de priorități.” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Odată cu semnările de astăzi, bilanțul apelului de finanțare pentru energie regenerabilă prin Programul-cheie 1 ajunge la 1010 contracte, în valoare totală de 2.744.466.522,38 lei (551.607.211,96 euro), o valoare totală a finanțării din Fondul pentru Modernizare de 2.414.003.970,22 lei (485.187.918,6  euro). Capacitatea totală instalată astfel depășește 390 MW.

Aceste investiții permit autorităților locale să devină producători de energie regenerabilă, cu impact direct în bugetele comunităților și în calitatea vieții cetățenilor. În multe cazuri, capacitățile instalate acoperă până la 70% din necesarul energetic al instituțiilor publice, ceea ce înseamnă facturi mai mici și mai mulți bani pentru investiții publice.

Lista beneficiarilor care au semnat contracte de finanțare în data de 6 iunie 2025

județul Arad: comunele Gurahonț și Apateu;

județul Argeș: comuna Bălilești, Unitatea Militară 0681;

județul Bacău: comuna Măgura;

județul Botoșani: comuna Drăgușeni;

municipiul București: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București;

județul Brașov: comuna Vama Buzăului;

județul Caraș-Severin: comuna Ciuchici;

județul Călărași: comunele Mănăstirea și Dragalina;

județul Cluj: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, municipiul Cluj-Napoca;

județul Constanța: orașul Medgidia;

județul Dolj: comuna Bratovoești;

județul Galați: municipiul Tecuci;

județul Giurgiu: comuna Hotarele;

județul Gorj: comuna Mătăsari;

județul Ialomița: comunele Movilița și Ciulnița;

județul Ilfov: comuna Găneasa;

județul Maramureș: comuna Lăpuș;

județul Neamț: comuna Bicaz-Chei;

județul Olt: comunele Voineasa, Dobrun, Sâmburești și Orlea;

județul Prahova: municipiul Ploiești, județul Prahova IDRES2, județul Prahova IDRES1, județul Prahova IDRES3;

județul Sălaj: municipiul Zalău, comuna Boghiș;

județul Sibiu: orașul Agnita;

județul Suceava: comuna Vama;

județul Teleorman: comunele Mavrodin, Plosca, Uda Clocociov, Peretu și Drăcșenei;

județul Timiș: orașul Sânnicolau Mare;

județul Vâlcea: comunele Roești și Nicolae Bălcescu;

județul Vrancea: orașul Panciu, comunele Tătăranu, Cotești și Garoafa.

 Serviciul Comunicare