5 septembrie 2024

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a coordonat prima reuniune a Comandanentului Energetic de Iarnă: “Ca orice bun gospodar, ne facem vara sanie. Pregătirile pentru sezonul rece sunt în grafic.”

Astăzi, 4 septembrie 2024, s-a desfășurat primul comandament de iarnă din acest an, sub conducerea Ministrului Energiei. Reuniunea a avut ca obiectiv principal evaluarea stării de pregătire a sistemului energetic național pentru sezonul rece, cu accent pe resursele de gaze naturale și cărbune.

În cadrul ședinței, s-au analizat în detaliu mai multe aspecte actuale:

–        Depozitele de gaze ale României sunt la un nivel istoric pentru această perioadă. Deja am depășit 94% pragul de înmagazinare, vorbim de peste 2,8 miliarde de mc de gaze naturale.

–        În prezent, stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia depășesc 550.000 tone, din care 370.000 tone în centrale, iar diferența în cariere; și stocurile de la Electrocentrale Craiova, respectiv de la Paroșeni, sunt mai mari decât anul trecut.

–      În ceea ce privește gradul de umplere al lacurilor în prezent este de aproximativ 73%, un nivel care poate acoperi necesarul din această iarnă. Din cauza secetei, a existat o prudență în a folosi energia hidro pentru a acoperi necesarul din această perioadă, tocmai pentru a păstra un grad optim de umplere pentru iarnă.

De asemenea, au fost prezentate diverse scenarii energetice pentru iarna 2024-2025, având în vedere contextul geopolitic actual și evoluția piețelor internaționale de energie.

„România este pregătită să facă față provocărilor sezonului rece. Am luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea energetică a țării și pentru a proteja consumatorii de eventuale fluctuații ale prețurilor. De aceea am prelungit schema de plafonare a prețurilor până la 1 aprilie 2025, ceea ce asigură că prețurile din facturile românilor vor rămâne la nivelul din acest moment.

Prin diversificarea surselor de aprovizionare și prin investițiile continue în infrastructură energetică, ne asigurăm că românii vor avea acces la energie la prețuri accesibile. Până acum, în 2024, au fost puse în funcțiune centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW, iar până la final de an ar urma să mai punem în funcțiune la nivel național aproape 1400 MW. Mai mult, până la finalul acestui an, România va avea peste 100 de MW capacitate de stocare, ceea ce reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea și asigurarea sistemului energetic național ”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja.

Principalele concluzii ale comandamentului:

  • România dispune de o capacitate de producție de aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale pe zi și de stocare de circa 28 milioane mc de gaze.
  • Prin intermediul interconectorilor cu statele vecine, precum și prin importurile de gaze naturale lichefiate (GNL), România are asigurate multiple rute de aprovizionare cu energie.
  • România își reafirmă angajamentul de a susține statele din regiune, în special Republica Moldova, în asigurarea securității energetice.
  • Ministerul Energiei va continua să informeze publicul cu privire la evoluția situației energetice și va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o comunicare transparentă. De aceea am decis să pregătim un sistem de transmitere a informațiilor precum numărul de avarii, numărul de rețele afectate, numărul de gospodării afectate, ect. în timp real.

Prin aceste măsuri, Guvernul României își reafirmă angajamentul de a asigura un sistem energetic sigur pentru toți cetățenii.