În data de 20 ianuarie 2026, secretarul de stat Marius-Viorel Poşa a avut, la sediul Ministerului Energiei, o reuniune cu reprezentanții Directorate-General for Joint Research Centre (JRC) din cadrul Comisiei Europene, în contextul misiunii JRC la nivel de director în România, la care au participat: Ulla Engelmann, director pentru Siguranță și Securitate Nucleară, Dan Chirondojan, director pentru Operațiuni și Management și Liliana Pasecinic, șef serviciu adjunct. La reuniune, a luat parte și delegația Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, prin președintele Cantemir Ciurea-Ercău și Maria Oprișescu, director.
Discuțiile au vizat domeniul nuclear, fiind axate pe consolidarea cooperării între Ministerul Energiei, institutele naționale de cercetare în domeniul nuclear și JRC privind schimbul de informații și de bune practici în domeniul cercetării și pentru dezvoltarea resurselor umane prin programe de pregătire și perfecționare. Directorii JRC au prezentat planurile instituției privind extinderea cooperării cu statele europene în domeniul nuclear, inclusiv prin programe de retenție a cunoștințelor, modelare în domeniul nuclear, aplicații ale energiei nucleare în medicină și tehnologia reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR). Astfel, cercetătorii români în domeniul nuclear vor avea posibilitatea de a accesa facilitățile JRC și de a-și consolida expertiza deja acumulată. JRC colaborează deja cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) de la Măgurele, dar această cooperare trebuie extinsă și către alte institute de cercetare, vizând inclusiv tehnologii nucleare inovatoare.
Având în vedere experiența îndelungată a JRC în domeniul nuclear și competențele științifice într-o gamă largă de discipline, Ministerul Energiei salută consolidarea cooperării cu JRC, bazată pe identificarea unor soluții concrete și eficiente pentru managementul transferului de informații și tehnologii.