În bazinul minier al Olteniei, pentru asigurarea fronturilor de lucru la excavaţii, pentru amplasarea şi construirea haldelor de steril şi a depozitelor de cărbune, pentru incintele miniere, amplasarea şi realizarea lucrărilor de construcţii industriale, a drumurilor de acces, a căilor ferate şi a regularizărilor cursurilor de ape prin executarea unor lucrări hidrotehnice speciale, a fost necesară ocuparea unor suprafeţe de teren agricol şi silvic.
În ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a terenurilor pentru activitatea minieră si redarea in circuit economic a acestora, în România se disting două perioade: prima perioadă, de la începutul exploatării lignitului în carieră până în anul 1990, iar cea de-a doua perioadă, după acest an, evidenţiate astfel datorită legislaţiilor diferite existente în ţară de-a lungul timpului şi care au stat la baza reglementării acestei probleme.
Înainte de anul 1990, scoaterea din circuitul agricol şi silvic a terenurilor s-a realizat prin Decrete ale Consiliului de Stat şi Hotărâri ale Consiliului de Miniştri, în baza cărora terenurile au fost trecute de la un administrator la altul cu titlu gratuit, iar pentru proprietatea cooperatistă, prin despăgubiri.
Întreaga activitate minieră desfăşurată încă de la început în zona Olteniei a avut în vedere prevederile legislative cu privire la amenajarea anticipată a unor terenuri neproductive, în suprafaţă echivalentă cu suprafaţa scoasă din circuit pentru nevoile mineritului. Terenuri neproductive puteau exista în zona minieră sau în alte zone ale ţării unde nu se desfăşura activitate minieră, dar existau terenuri care necesitau amenajări.
Primele cercetări privind redarea în circuitul economic a terenurilor afectate de activitatea minieră în regiunea Oltenia au început în 1968, iar în 1972 s-a înfiinţat în zonă prima unitate specializată pentru reamenajarea, refertilizarea şi recultivarea cu specii agricole anuale şi multianuale, pomi-viticole şi silvice a terenurilor degradate de activitatea minieră şi reintroduse în circuitul productiv.
În activitatea de cercetare, ținând seama de climatul temperat-continental, cu influenţe mediteraneene, cu o medie anuală a temperaturii de 10,3 grade Celsius şi cu un nivel mediu anual de precipitaţii de 753 mm, de regimul eolian influenţat foarte mult de vecinătatea munţilor şi dealurilor, de-a lungul timpului, în bazinele miniere au fost experimentate multe plantaţii şi culturi, după cum urmează:
- plantaţii pomicole şi arbuşti fructiferi, folosind speciile: măr, prun, cireş, vişin şi nuc, corcoduş, alun etc. Rezultate deosebite s-au obţinut la măr şi prun;
- plantaţii viticole, folosind soiurile: Fetească Regală, Muscat Otonel, Riesling Italian, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Rezultatele cele mai bune s-au obţinut la Cabernet Sauvignon şi Fetească Regală;
- plantaţii silvice, folosind speciile: salcâm, stejar, frasin, plop, pin, cireş, nuc şi castan. Au fost realizate plantaţii în cultură pură sau asociată, cu rezultate deosebite în cazul folosirii speciilor salcâm, plop, stejar şi nuc comestibil, cu dublă întrebuinţare, pentru lemn şi fructe;
- culturi cerealiere şi de plante tehnice folosind speciile: orz, grâu, floarea soarelui, porumb boabe, cartofi şi mazăre;
- fâneţe şi păşuni, un comportament deosebit l-au avut plantele furajere din grupa leguminoaselor, folosindu-se speciile trifoi şi lucernă.
- culturi de catină albă
- culturi de plante energetice, paulownia și miscanthus