Guvernul a adoptat miercuri, 7 aprilie, două proiecte de hotărâri care prevăd acordarea unor ajutoare de stat, pentru anul 2021, pentru facilitarea închiderii unor mine, care sunt deja incluse în programul de închidere.
”Alocăm fondurile necesare pentru anul 2021, în vederea rezolvării unor probleme spinoase, fără însă a pierde din vedere și componenta socială. Nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă și, totodată, trebuie să mergem mai departe cu programele de închidere deja asumate”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
Au fost adoptate:
- HOTĂRÂRE privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. ”în insolvență”, pentru anul 2021.
Astel că, ajutorul de stat în sumă totală de 97.410 mii lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România şi Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.
Aceste fonduri vor fi folosite pentru:
- costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă – 12.350 mii lei
- costuri cu reconversia profesională – 540 mii lei
- costuri de închidere subterană – 20.628 mii lei
- costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere – 37.213 mii lei
- costuri de recultivare a solurilor de suprafață – 26.679 mii lei
- HOTĂRÂRE privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului S.A., pentru anul 2021
Astfel că, ajutorul de stat în sumă totală de 8.307 mii lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/final referitoare la compatibilitatea ajutorului de stat, Deciziei Comisiei Europene nr. C (2015) 8.066/final privind prelungirea ajutorului pentru suportarea cheltuielilor excepționale pentru închiderea minelor din România, modificată prin Adresa Comisiei Europene nr. COMP/CD/MD/jbl*2016/125983 şi Deciziei C (2018)1001/ final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, pentru unitățile intrate în proces de închidere definitivă, pentru suportarea costurilor excepționale care nu sunt legate de producția curentă.
Aceste fonduri vor fi folosite pentru:
- costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă – 1.116 mii lei
- costuri pentru acoperirea consumului de energie electrică şi contravaloarea cărbunelui pentru salariaţi – 144 mii lei
- costuri cu reabilitarea fostelor amplasamente miniere – 4.750 mii lei
- costuri cu recultivarea suprafeței – 2.297 mii lei