28 noiembrie 2016

Compania Națională a Uraniului are un nou director general

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale a Uraniului l-a desemnat pe domnul Romeo Urjan, membru al Consiliului de Administrație, pentru funcția de director general al societății. Dl Romeo Urjan este un specialist reputat în industria nucleară, care a ocupat, în perioada mai 2015 – noiembrie 2016, poziția de director Direcția Tehnică și Securitate Nucleară în cadrul SN Nuclearelecrica SA.
Sunt bucuros că dl Romeo Urjan a acceptat să preia această responsabilitate uriașă și sunt convins că domnia sa se va bucura de sprijinul tuturor celor care doresc revenirea în piață a Companiei Naționale a Uraniului. Nu sunt mulți cei care aleg să își asume asemenea poziții în vremuri grele și îi apreciez în mod deosebit pe cei care sunt hotărâți să nu lase România să-și piardă avantajele sale strategice. Compania Națională a Uraniului are nevoie de un proces temeinic de eficientizare și restructurare care să conducă la menținerea ciclului nuclear integrat al țării noastre”, a declarat Victor Grigorescu, ministrul Energiei.
Romeo Urjan este expert în operare, construcție și punere în funcțiune de capacități nucleare, securitate nucleară și programe de pregătire. De asemenea, a deținut poziția de director de Producție al CNE Cernavodă până în anul 2000, iar ulterior a ocupat diverse poziții strategice de management la centrala Ontario Power Generation din Canada, de unde a fost recrutat de SNN în anul 2014 cu intenția de readuce specialiștii români în cadrul societății.
Compania Națională a Uraniului se află într-o situație economico-financiară dificilă, iar la începutul lunii octombrie, Guvernul a aprobat un ajutor de salvare pentru CNU în limita sumei de 62 milioane de lei, pentru o perioadă de 6 luni. Pe data de 5 noiembrie, societatea a intrat în posesia primei tranșe din împrumut, în valoare de 47,2 milioane de lei.
Biroul de Comunicare Publică și Relații Publice