Specialiștii din cadrul Direcției Antifraudă, Integritate și Inspecție au desfășurat astăzi, 11 mai, o activitate de prevenire a corupției la Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A., instituție aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.
Cu această ocazie au fost prezentate atribuțiile compartimentului Antifraudă, Anticorupție, termenul de funcționar public conform Legii nr.286/2009 privind codul penal, consolidată, cu modificările și completările ulterioare, prezentarea legislației privind infracțiunile de corupție și celor asimilate infracțiunilor de corupție, noțiuni generale despre corupție, obligația de sesizare, avertizorul de integritate, etica și deontologia profesională, precum și prezentarea de cazuri concrete în care au fost săvârșite fapte de corupție.
La această activitate a participat personalul de conducere și de execuție din cadrul Societății Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A.