Academia pentru Energie Regenerabilă și Distribuție a Energiei Electrice începe recrutările
Academia pentru Energie Regenerabilă și Distribuție a Energiei Electrice va începe în luna august recrutările pentru prima serie de mineri din Valea Jiului care doresc să lucreze în sectorul energiei regenerabile și al distribuției de electricitate.
Acest proiect este lansat sub egida Ministerului Energiei de Asociația Română pentru Energie Regenerabilă, Academia RESS-MONSSON și CEZ România și are ca scop să ofere angajaților din sectorul minier o alternativă de reconversie profesională.
Ca prim pas, Academia va lansa, la începutul lunii august, un portal pentru pre-înregistrarea celor interesați să participe la cursurile de reconversie și formare profesională. Ulterior acestei etape, Academia va iniția o campanie de interviuri, până la jumătatea lunii august, în vederea începerii angajărilor în industria eoliană.