3 octombrie 2016

Sesiune de informare cu privire la Memorandumul pentru Creșterea Transparenței și Standardizarea Afișării Informațiilor de Interes Public, la Ministerul Energiei

Ministerul Energiei a organizat o sesiune de informare pentru angajați cu privire la prevederile Memorandumului pentru Creșterea Transparenței și Standardizarea Afișării Informațiilor de Interes Public. Întâlnirea a fost moderată de reprezentanții Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Maria Smarandache (consilier de presă) și Luca Ciubotaru (consilier).
În cadrul sesiunii de informare, reprezentanții MCPDC au detaliat punctele cheie ale Memorandului, cu accent pe utilitatea lor și metodele optime de implementare.

„Trebuie să abordăm într-un mod mult mai proactiv subiectul publicării și accesului la informații de interes public. Rolul acestui Memorandum este să ușureze munca angajaților din aparatul statului, care muncesc în serviciile de comunicare, pe Legea 544/2001 sau în zona de avizare acte normative, și care au rolul de a comunica cu cetățenii pe diverse subiecte. Am dorit să încercăm o standardizare a publicării informațiilor de interes public, pentru că dincolo de a exista anumite informații pe site, extrem de important este unde sunt ele publicate și cât sunt de vizibile. Standardizarea face procesul de căutare a informație mai accesibil atât pentru angajat, cât și pentru cetățean”, a subliniat Luca Ciubotaru, consilier în MCPDC.

Discuția s-a axat pe informațiile de interes public pe care cetățenii le cer mai des și anume situația plăților, a achizițiilor, organigrama cu personele ce ocupă funcții de conducere și drepturile salariale care provin din funcție. „Salariul nominal al unei persoane este o informație confidențială, dar drepturile salariale aferente unei funcții pot fi publicate,” au completat moderatorii.