București, 02 martie 2016

 COMUNICAT DE PRESĂ

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Energiei domnul Aristotel Jude s-a întâlnit astăzi, 2 martie, cu domnul Amir H. Zamaninia, ministrul adjunct al Petrolului din Iran. Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Petrolului din Iran. Demnitarul român participă, în aceste zile, alături de ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazăr Comănescu, la vizita oficială a unei delegații române în Republica Islamică Iran.

În cadrul discuțiilor cu ministrul adjunct al Petrolului din Iran, secretarul de stat Aristotel Jude a evocat istoricul industriei de petrol și gaze naturale din România, componentă importantă a economiei naționale. El a arătat faptul că România susține intensificarea colaborării dintre cele două state, care se poate realiza eficient și cu rezultate concrete pe următoarele paliere:

  • Participarea companiilor românești, îndeosebi cele petroliere și cele care deservesc industria petrolieră, la proiecte de investiții în Iran;
  • Implicarea experților români și a companiilor românești de profil în programele iraniene de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile;
  • Identificarea unor rute de acces a hidrocarburilor iraniene pe piața europeană prin România, care să asigure, în viitor, dezvoltarea coridorului energetic dinspre Iran către Europa.

La rândul său, domnul Amir H. Zamaninia a arătat deschiderea părții iraniene în ceea ce privește palierele de cooperare propuse și a manifestat sprijinul pentru participarea, în condițiile impuse de legislația locală, a companiilor românești la dezvoltarea sectorului de petrol și gaze naturale din Iran.

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte legate de etapele și procedurile pe care companiile românești ar putea să le urmeze pentru a accesa piața serviciilor din industria de petrol și gaze naturale din Iran, precum și cele în raport cu participarea la explorarea, dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale din Iran.

O delegație română, condusă de ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazăr Comănescu, din care face parte și Secretarul de Stat din Ministerul Energiei domnul Aristotel Jude efectuează o vizită, în aceste zile, la Teheran, pentru a stabili liniile de cooperare între cele două state.

Elemente de background:

După reducerile semnificative ale schimburilor comerciale bilaterale din perioada 2012-2014, urmare a intrării în vigoare a sancţiunilor ONU și susținute de UE la adresa Iranului, se constată o revigorare a acestora în primele 11 luni ale anului 2015 (date disponibile).

Astfel, anul trecut, schimburile comerciale au înregistrat o creștere de 1,6 ori față de perioada similară din 2014, de la 117 milioane de dolari la 166,6 milioane de dolari.

Exportul românesc, în perioada ianuarie-noiembrie 2015, a atins 157,9 milioane de dolari, cu 166% peste nivelul perioadei similare din 2014, iar importul a însumat 8,7 milioane de dolari, cu 128% peste nivelul primelor 11 luni din 2014.

Biroul de Comunicare Publică și Relații Publice

 

Departamentul de Comunicare, Ministerul Energiei

Direcția de Relații Publice, Comunicare și Protocol Tel: 021/ 407 99 21 E-mail: comunicare@energie.gov.ro

Unable to display Facebook posts.
Show error

Error: (#10) To use 'Page Public Content Access', your use of this endpoint must be reviewed and approved by Facebook. To submit this 'Page Public Content Access' feature for review please read our documentation on reviewable features: https://developers.facebook.com/docs/apps/review.
Type: OAuthException
Code: 10
Please refer to our Error Message Reference.