16 martie 2016

Parteneriat între Ministerul Energiei și Universitatea Politehnica București

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, și Rectorul Universității Politehnica București (UPB), Mihnea Costoiu, au semnat marți, 15 martie, un protocol de colaborare între cele două instituții. Parteneriatul dintre Ministerul Energiei și Universitatea Politehnică București pune bazele unei colaborări ample menite să încurajeze integrarea în piață a tinerei generații de specialiști în domeniul energetic.


Ministrul Energiei, Victor Grigorescu (stânga), și Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu
„Am reluat, cu multă bucurie, tradiția implicării Politehnicii din București în activitatea de specialitate a Ministerului Energiei. Pentru început, vom demara trei proiecte punctuale care presupun selectarea a patru studenți ai Facultății de Energetică pentru a lucra la minister, participarea noastră în cadrul Polifest și organizarea unui târg de joburi destinat companiilor din energie, în toamna acestui an”, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Protocolul de colaborare este încheiat pe o durată de 12 luni și are la bază trei proiecte principale. Primul dintre acestea se referă la recrutarea a patru studenți ai Facultății de Energetică, atât la programele de licență, cât și la cele de masterat, și implicarea acestora în activitățile de specialitate desfășurate în Ministerul Energiei.

Prorectorul Universității Politehnice București, George Darie (stânga), ministrul Energiei, Victor Grigorescu, și Rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu
Cel de-al doilea proiect al documentului prevede participarea Ministerului Energiei la „Polifest”, eveniment organizat sub egida UPB între 20 și 22 aprilie. Astfel, în cadrul Polifest, Ministerul Energiei va realiza un workshop pe tematica Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050.
Tot ca urmare a acestui parteneriat, Ministerul Energiei se va implica în organizarea unui eveniment de tipul „Zilele Carierei”, găzduit de Politehnica București în toamna acestui an, astfel încât să faciliteze comunicarea dintre tinerii specialiști și posibilii angajatori dintre companiile aflate sub autoritatea ministerului.
„Totodată, vom demara o colaborare de lungă durată, pentru a încuraja stagii de practică în cadrul companiilor aflate sub autoritatea Ministerului. Avem o ruptură între generații și pierdem tinerii specialiști care nu văd un viitor în sistemul energetic național. Vrem ca împreună cu Universitatea Politehnica din București să reușim să oferim o șansă celor care doresc să își construiască o carieră în România”, a adăugat ministrul Victor Grigorescu.
Ministerul Energiei susține șansele tinerilor profesioniști pregătiți în instituții de învățământ superior de tradiție în domeniul tehnic, precum Universitatea Politehnica București.