ONG-urile interesate de energie și mediu sunt invitate la consultări și dialog pe tema Strategiei Energetice Naționale

București, 29 ianuarie 2016

Ministerul Energiei invită organizațiile societății civile interesate de energie și mediu la dialog pe marginea procesului de elaborare a Strategiei Energetice Naționale: 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. Prima întâlnire are caracter informativ și va avea loc pe data de 3 februarie 2016, la ora 10.00, la sediul Ministerului Energiei, de pe Splaiul Independenței 202 E, sector 6, București.

Organizațiile din această categorie de entități interesate să participe la întâlnire sunt rugate să se acrediteze prin desemnarea a câte unui singur reprezentant și să confirme prezența la adresa de e-mail: sen@energie.gov.ro, până la data 2 februarie 2016.
Cei care vor fi acreditați vor participa la consultările publice anunțate de Ministerul Energiei în funcție de aria de interese și tematica pusă în discuție la fiecare întâlnire, pe bază de confirmare la adresa de e-mail menționată.
Ministerul Energiei își dorește ca pe întreaga durată a elaborării Strategiei să se desfășoare întâlniri cu caracter informativ și consultativ cu toate părțile interesate. Prima întâlnire din această serie a avut loc pe 27 ianuarie și a fost adresată asociațiilor producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie, precum și asociațiilor consumatorilor.
Calendarul consultărilor va continua cu întâlnirea dedicată mediului academic și institutelor de cercetare, pe 10 februarie, și cu întâlnirea dedicată corpului diplomatic, pe 17 februarie.