8 aprilie 2021

Ministerul Energiei: România va găzdui în 2023 competiţia internaţională "Solar Decathlon Europe"

Ministerul Energiei a susținut România în competiția pentru desemnarea orașului gazdă pentru organizarea concursului Solar Decathlon Europe, în anul 2023.
EFdeN şi Energy Endeavour Foundation (EEF) au organizat, joi, 8 aprilie, o conferinţă de presă în care au anunţat oficial calificarea Bucureştiului ca oraş-gazdă a evenimentului Solar Decathlon Europe 2023 – competiţia internaţională a caselor solare. La eveniment a participat și ministrul Energiei Virgil Popescu.
Anul trecut am primit de la o asociaţie o adresă la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de la acea vreme prin care ni se solicita susţinerea pentru organizarea în 2023 a acestui concurs (Solar Decathlon Europe, n.r.). Am accesat imediat, am fost de acord şi Ministerul Energiei s-a alăturat eforturilor de a vă sprijini pentru a aduce în România această competiţie (…) Este extraordinar că, în România, vom avea acest concurs. Aştept cu nerăbdare anul 2023 să vedem casele noi. Aceste case trebuie să rămână aici, în aşa fel încât şi alţi tineri studenţi să vină să vadă şi să poată duce mai departe acest concept. Ministerul Energiei, alături de Ministerul Mediului şi ceilalţi colegi din Guvern ne vom implica. Rog companiile din energie să se implice alături de aceşti tineri, pentru că trebuie sprijiniţi„, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

Până atunci, România va fi reprezentată la ediţia din 2021 a concursului internaţional, ce va avea loc în Germania, la Wuppertal, de către echipa ONG-ului EFdeN, cu un nou proiect de casă solară ce urmează să fie dezvoltat în următorii doi ani. EFdeN este una dintre cele 18 echipe participante din 11 ţări, respectiv: România, Germania, Franţa, Spania, Olanda, Thailanda, Taiwan, Danemarca, Cehia, Suedia şi Ungaria.
Grupul care reprezintă ONG-ul este singura echipă din România care se califică la trei ediţii „Solar Decathlon”: Versailles (2014), Dubai (2018) şi Wuppertal (2021).
Solar Decathlon este cea mai importantă competiţie de locuinţe sustenabile din lume şi a luat naştere în 2011 în Statele Unite ale Americii. În 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediţia Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat la ediţia Versailles cu casa care, la ora actuală, este Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort.