Invitație la consultări și dialog pe tema Strategiei Energetice Naționale

București, 21 ianuarie 2016

Ministerul Energiei invită asociațiile producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie, precum și asociațiile consumatorilor la consultări pe marginea procesului de elaborare a Strategiei Energetice Naționale: 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. Consultarea va avea loc pe data de 27 ianuarie 2016, la ora 10.00, la sediul Ministerului Energiei, de pe Splaiul Independenței 202 E, sector 6, București.

Asociațiile interesate să participe la această întâlnire sunt rugate să-și desemneze câte un reprezentant și să confirme prezența la adresa de e-mail: sen@energie.gov.ro, până la data 25 ianuarie 2016. Pentru o cât mai bună comunicare și colaborare pe această temă vă rugăm să țineți cont de faptul că desemnarea unui reprezentant are ca scop inițierea unui dialog de lungă durată pe tema Strategiei Energetice a României.
Ministerul Energiei își dorește ca pe întreaga durată a elaborării Strategiei să se desfășoare consultări cu toate părțile interesate, astfel încât în săptămânile ce urmează să fie lansate invitații la dialog și către organizații ale societății civile, universități și institute de cercetare.