Folosirea resurselor regenerabile în generarea electricității a cunoscut un trend ascendent în ultimele decenii, factorul determinant pentru acest trend fiind cercetarea și dezvoltarea accelerată a noilor tehnologii care au fost posibile doar prin susținerea financiară a mai multor țări.

Apariția industriei energiei regenerabile își are originile la începutul anilor ‘70. Pionierii acestei industrii au fost în principal investitorii danezi care au observat potențialul uriaș al Danemarcei cu privire la energia eoliană. Anii ‘70 au fost marcați de una dintre cele mai severe crize energetice; în acel deceniu, principalele motoare industriale ale globului – Statele Unite ale Americii, țările din vestul Europei, Canada, Japonia, Australia – s-au confruntat cu probleme majore referitoare la aprovizionarea cu petrol. Acest fapt a reprezentat contextul inițial ce a dus la dezvoltarea industriei regenerabilelor.

Prima măsură de sprijinire a acestei  industrii a fost adoptată de către Danemarca în anul 1976, măsura constând în folosirea fondurilor provenite din taxarea energiei electrice pentru a susține procesul de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor verzi de generare a electricității.

La începutul anilor ‘80, cea mai uzitată metodă de a sprijini dezvoltarea regenerabilelor a fost acordarea de subvenții investiționale, cele mai bune exemple au fost Germania și Danemarca, unde s-au oferit ca sprijin împrumuturi preferențiale pentru turbinele eoliene.

Anii ‘90 au fost marcați în majoritatea țărilor europene de programe de promovare a regenerabilelor utilizând tarife reglementate impuse de lege pentru cumpărarea electricității de la producători acreditați. Cele mai importante sisteme-suport care au apărut în această perioadă au fost Feed-In Tariff (FIT) și Feed-In Premium (FIP); acestea garantau un preț/un bonus fix pentru producătorii din Danemarca, Germania, Italia și Spania. În același timp, a fost introdus pentru prima dată și sistemul de licitații pentru alocarea sprijinului, acest sistem fiind încercat în Anglia și în Franța, dar cu rezultate nesatisfăcătoare.

Întrucât potențialul de exploatare a surselor de energie regenerabilă era utilizat sub capacitatea optimă în Comunitate și era necesară accelerarea atingerii țintelor asumate în urma Protocolului de la Kyoto, la începutul anilor 2000 a fost emisă prima directivă ce reglementează energia electrică provenită din surse regenerabile, Directiva numărul 2001/77/EC, denumită și “RES Directive”).

Prin acest act normativ a fost stabilită o țintă orientativă de 12% din consumul național brut, care trebuie să provină din energie Regenerabilă, iar componenta electricitate a acestei ținte a fost stabilită la 22,1% din consumul comunitar total de electricitate până în 2010, cota care trebuia să fie produsă din surse de energie Regenerabile.

În anii 2001/2002, majoritatea țărilor europene ce foloseau sisteme de licitații pentru a promova energia regenerabilă au decis să abordeze altfel sistemul de sprijin al energiei regenerabile, din pricina lipsei de eficiență a sistemului de sprijin prin licitații. Astfel, schemele de sprijin bazate pe FIT sau FIP s-au bucurat din nou de popularitate, iar datorită liberalizării continue a piețelor de electricitate la nivel european, s-a adus pentru prima dată în discuție un nou sistem de promovare a energiei regenerabile: certificatele verzi.

Totodată, în Europa s-au adoptat diferite scheme de sprijin de compensare prin certificate verzi, în baza unei cote obligatorii; acestea au fost implementate mai întâi în Italia, Anglia și Suedia.

Directiva 2001/77/EC a fost înlocuită pe 23 aprilie 2009 de Directiva 2009/29/EC, aceasta din urmă impunând un cadru legislativ mai puternic: s-a decis că statele membre trebuie să contribuie la ținta de 20% energie produsă din surse regenerabile în consumul final brut de energie. Astfel, fiecare stat membru a negociat ținta pe care și-o asumă cu Uniunea Europeană. În stabilirea acesteia, s-a ținut cont de următoarele aspecte:

  1. Punctul de pornire și potențialul energiei regenerabile, incluzând nivelul existent al energiei provenite din surse regenerabile și mixul energetic (luate în considerare la nivelul anului 2005);
  2. Produsul intern brut și consumul final brut de energie;
  3. Măsuri adoptate în trecut pentru susținerea surselor regenerabile de energie.

Conform directivei, fiecare tară a trebuit să adopte un Plan Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER) până la sfârșitul lunii iunie 2010. În aceste planuri statele membre descriu măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor și traiectoria acestora. Planurile naționale pot fi consultate AICI.

În PNAER, România și-a asumat o țintă de 24% energie produsă din surse regenerabile în consumul final de energie, această țintă fiind compusă din trei obiective sectoriale:

  1. Ponderea energiei folosită la încălzire și răcire provenită din surse regenerabile
  2. Ponderea energiei electrice provenită din surse regenerabile
  3. Ponderea energiei din surse regenerabile în transporturi

Atât traiectoria acestor obiective, cât și valorile țintă pot fi observate în tabelul de mai jos:

2005 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
ESR-I & R (1) (%) 18,72 17,86 17,51 18,15 17,63 17,00 17,07 17,27 18,07 18,86 20,44 22,05
ESR-EE (2) (%) 30,08 27,48 30,83 33,84 36,66 40,04 41,86 42,84 42,57 42,63 42,70 42,62
ESR-T (3) (%) 1,39 5,82 6,37 6,90 7,32 7,72 8,11 8,43 8,80 9,23 9,69 10,00
Ponderea global * a ESR (4) (%) 17,90 17,50 18,00 19,04 19,35 19,66 20,13 20,59 21,21 21,83 22,92 24,00

 

(Sursa: PNAER)

Un alt element tratat de Directivă din anul 2009 este mecanismul de cooperare intra-comunitar. Sunt propuse trei metode de cooperare intracomunitară: transfer statistic, proiecte comune, scheme-suport comune și o metodă de cooperare extracomunitară – importul fizic de energie provenită din surse regenerabile.

Directiva prevede și măsuri de verificare a implementării corecte a prevederilor acestui document, fiecare stat membru fiind obligat să întocmească o dată la doi ani un raport de progres.

Rapoartele pot fi consultate AICI

Pentru a observa modul în care România a transpus aspectele prezentate mai sus în lege vă rugăm consultați secțiunea de legislație primară AICI.