29 septembrie 2022

A fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică

29 septembrie 2022 –  A fost adoptată, la propunerea ministerului Energiei, Ordonanța de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, pentru a asigura cadrul necesar realizării investițiilor în energie sigură, sustenabilă, competitivă și la prețuri accesibile.

Care sunt principalele modificări efectuate:

  • introducerea unui nou alineat pentru a prelua prevederile nou introduse de Directiva (UE) 2018/2002referitoare la inițiativa „Finanțare inteligentă pentru clădiri inteligente”, ȋn contextul Directivei (UE) 2018/844 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, cu scopul principal de a facilita investițiile în proiecte de creștere a performanței energetice a clădirilor prin folosirea granturilor europene ca garanție financiară;
  • posibilitatea de a le oferi consumatorilor oportunitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere și în condiții echitabile și rezonabile, care să le ofere toate informațiile relevante;
  • clienții vor avea acces la date obiective și transparente privind consumul propriu și la prețurile asociate și la costurile servciilor asociate consumului lor;
  • introducerea obligativității montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul imobilelelor de tip condominiu și în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată;

Ordonanța de Urgență va conduce la îmbunătățirea securității energetice prin reducerea dependenței de importurile de energie din afara Uniunii, la scădearea costurilor cu energia ale gospodăriilor și ale societăților, la atenuarea sărăciei energetice și la creșterea competitivității, a locurilor de muncă și a activității economice la nivelul tuturor sectoarelor economiei, îmbunătățind astfel calitatea vieții cetățenilor.

Totodată, va avea un impact pozitiv asupra mediului întrucât îmbunătățirea eficienței energetice de-a lungul întregului lanț energetic, inclusiv producția, transportul, distribuția și utilizarea finală de energie, va genera beneficii pentru mediu, va îmbunătăți calitatea aerului și sănătatea publică, va reduce emisiile de gaze cu efect de seră.