3 februarie 2021

A fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică

Comunicat de presă
În ședința de Guvern de miercuri, 3 februarie, a fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.
Este un proiect de lege pe care l-am susținut și consider că este necesar. Așa cum am mai declarat, în alte ocazii, aș dori să dau asigurări că nu privatizăm. Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național din domeniul Energiei. Și așa va fi. Listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă PRIVATIZARE, ci șansa de modernizare, de a face investiții, de care, evident, va beneficia fiecare român”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.
Prezentul proiect de lege propune abrogarea prevederilor art. 1 – 3 Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, valorificarea acțiunilor netrebuind să fie privită ca un scop în sine, ci ca un proces prin care transferul de proprietate trebuie să se regăseasca în recapitalizare, modernizare, investiții, cu efecte pozitive în ceea ce priveste eficiența economică.
Astfel, prin diversificarea acționariatului, se intenționează asigurarea revenirii la o situație de competiție pe piață, în care fiecare companie și societate națională, instituție de credit și orice altă societate la care statul are calitatea de acționar urmărește să atingă anumite obiective prin înstrăinarea acțiunilor deținute de stat.
Prin abrogarea articolelor 1, 2 și 3 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, se vor evita atât, agravarea situației economice a unor operatori economici la care statul deține calitatea de acționar, potențialele situații de intrare în insolvență și afectarea statului prin diminuarea veniturilor, precum și consecințele în plan social.
Măsurile propus au impact direct la nivel macroeconomic permițând pe de o parte, derularea de activități specifice a unor operatori economici, în condiții de eficiență economică, iar de pe altă parte, creșterea veniturilor bugetare din valorificarea de acțiuni. Se estimează că prin realizarea transferului de acțiuni în economie prin implementarea unor măsuri care să conducă la eficientizarea activității acestora sub aspectul utilizării resurselor și evitarea de blocaje financiare în economie.