A doua sesiune de lucru din etapa de analiză calitativă din procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României, cea dedicată Petrolului și Gazelor Naturale, a reunit peste 30 de specialiști în domeniu

Cea de-a doua sesiune de lucru din etapa de analiză calitativă din procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României a avut loc vineri, 11 martie 2016. Evenimentul, găzduit de Universitatea Politehnica București, a fost dedicat sectorului Petrol și Gaze Naturale.
La dezbatere au participat experţi din domeniul energetic românesc, mediul guvernamental, mediul academic, companii şi autorităţi de reglementare, ale căror idei, opinii și sfaturi sunt aşteptate să aducă plus-valoare etapei în elaborarea noii Strategii Energetice a României.

Specialiștii au participat în prima parte a zilei la o ședință de plen, după care au fost împărțiți în două ateliere de lucru. Primul atelier de lucru a avut tematica „Activități reglementate de tip monopol natural: transportul și distribuția de țiței și gaze naturale”, iar cel de-al doilea, „Gaze naturale: producție, transport, înmagazinare, distribuție, model de piață”.
Puteți consulta minuta Sesiunii de lucru Petrol și Gaze Naturale aici.