Astăzi, 6 ianuarie 2017, ministrul Energiei, Toma Petcu a convocat Comandamentul Energetic de iarnă, urmare a condițiilor meteorologice din ultimele 24 de ore. Vă transmitem declarația ministrului după finalizarea acestei întâlniri și după prezentarea în Ședința de Guvern a unei Note privind situația sistemului energetic național.

”O să vă comunic în cele ce urmează situația sistemului energetic al României în contextul condițiilor meteo din ultimele ore și a codului roșu de viscol și ninsori.

Pe fundalul acestor avertizări am convocat și am condus în această dimineață Comandamentul energetic de iarnă, la sediul Dispeceratului Energetic Național.

Au participat alături de mine și ministrul Economiei, Alexandru Petrescu  precum și toți reprezentanții din Sistemul Energetic Național și din sectorul gazelor naturale.

Au participat inclusiv reprezentanții din țară ai sectorului energetic, prin teleconferință.

Am vrut să evaluăm exact situația pe care o înfruntăm, să inventariem toate problemele la nivelul țării și să identificăm măsurile imediate care se impun pentru funcționarea stabilă a sistemului energetic național și asigurarea cu energie electrică și termică  a consumatorilor.

O să încep în primul rând cu datele privind alimentarea populației cu energie electrică.

Ultimele date centralizate la ora 13:00  ne arată că județele cele mai afectate de lipsa energiei electrice, urmare a ninsorilor și viscolului, sunt: Constanța, Călărași, Brăila și Ialomița. Probleme la rețelele de transport dar și la cele de distribuție se înregistrează și în județele Buzău, Galați, Tulcea, Dolj, Teleorman și Olt.

În această situație le-am solicitat distribuitorilor de energie (Electrica SA, E.ON, ENEL și CEZ ) să suplimenteze efectivele de intervenție în teren pentru a remedia în cel mai scurt situația.

Astfel, acum la nivel național acționează în acest sens circa 400  de echipe de intervenție.

Acestea semnalează în foarte multe cazuri că accesul către liniile și echipamentele afectate din rețelele de distribuție este greoi datorită vremii.

De aceea am convenit împreună cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și cu ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan, să intervenim în mod special și să asigurăm accesul echipelor de intervenție în zonele în care energia electrică este întreruptă.

Cât privește situația energetică a României vă pot spune că în ciuda acestor dificultăți sistemul energetic funcționează la parametrii normali, România înregistrând astăzi până la ora 11:00 un excedent de energie, exportat, de 1415 MW.

Referitor la alimentarea cu gaze naturale suntem asigurați atât de către Romgaz și Transgaz – producătorul de gaze naturale, respectiv transportatorul că nu sunt probleme privind acoperirea consumului crescut de gaze din această perioadă.

Astfel, consumul la nivel de țară este de circa 64 de milioane mc. Se estimează că acesta poate ajunge la 70 – 71 de milioane de mc, în condițiile în care temperaturile se mențin extrem de scăzute.

Acest necesar va fi asigurat din producția internă (circa 31 milioane mc), din import (circa 14 milioane mc) și din extracțiile din depozite (circa 27 milioane de mc).

Ne-am luat măsuri de precauție și pentru situația în care condițiile meteo se prelungesc sau se agravează.

Dispecerul Energetic Național a dispus punerea in funcțiune a unor grupuri termoelectrice pe gaze care pot funcționa inclusiv pe păcură, astfel încât, siguranța sistemului electro-energetic național să fie asigurată și consumatorii din România să nu fie afectați.

În final, pot să vă spun că voi monitoriza această situație: am cerut organizarea zilnica a comandamentului de iarnă pe toată perioada în care se menține codul roșu”.

Departamentul de Comunicare, Ministerul Energiei

Direcția de Relații Publice, Comunicare și Protocol Tel: 021/ 407 99 21 E-mail: comunicare@energie.gov.ro